Simona atacă turul trei la Wimbledon » Am făcut pariurile la Flipkens – Halep »»
Simona Halep (18 WTA) va lupta astăzi de la ora 19:00 pentru calificarea în turul al treilea la Wimbledon. Compatrioata noastră o va avea ca adversară pe Kirsten Flipkens (190 WTA).
Simona Halep a plecat ca din tun la această ediție a turneului londonez, impunându-se fără să forțeze, cu scorul de 6-3, 6-2 în fața Karolinei Muchova (81 WTA). Simona a impresionat în meciul de debut de la Wimbledon în primul rând la serviciu, câștigând 79% din punctele jucate cu primul serviciu și 75% cu al doilea. De asemenea, aceasta nu a oferit nici măcar o singură șansa de break adversarei sale. De partea cealaltă, în prima rundă de la Wimbledon, Flipkens a trecut de Jaimee Fourlis (150 WTA), cu scorul de 7-5, 6-2.
Constănțeanca are și ascendent moral în fața adversarei sale, pe care a învins-o în toate cele cinci dueluri de până în prezent, pe toate cele trei suprafețe de joc, hard, zgură și iarbă. Simona s-a impus de fiecare dată, fără set pierdut, ultimul duel fiind disputat în 2016, la US Open.
Halep se află la un nivel mult mai ridicat decât adversara sa și ne așteptăm la un meci câștigat în minim de seturi.