CS Mioveni – UTA, va avea loc astăzi, de la ora 16:30, duelul urmând a deschide runda a 8-a din SuperLigă. Meciul se va juca pe „Orășensc” și va fi arbitrat de Marin Barbu din Făgăraș.
Flavius Stoican a debutat cu o remiză albă pe banca „galben-verzilor”, pe „Ilie Oană” din Ploiești cu Petrolul. A fost al doilea punct bifat de CS Mioveni în cele 7 runde disputate, precedentul rezultat de egalitate fiind pe teren propriu cu FCSB, scor 1-1, cu Alexandru Pelici la timonă. În rest, argeșenii au fost inferioari celorlalte adversare pe care le-au întâlnit, înregistrând eșecuri pe linie, deținând la startul acestei intermediare, cu 2 puncte, „lanterna roșie” din SuperLigă.
De partea celaltă, UTA este în căutarea primului succes din deplasare în acest sezon. Dacă pe teren propriu „Bătrâna Doamnă” a subordonat toți adversarii, având procentaj maxim, 9 puncte bifate din tot atâtea posibile, în schimb, pe teren advers elevii lui Ilie Poenaru au fost de nerecunoscut, fiind fără gol marcat, reușind doar o remiză albă la Sf. Gheorghe cu Sepsi OSK și trei eșecuri.
Pentru jocul de la Mioveni, Ilie Poenaru nu va conta pe Claudiu Keșeru, atacantul fiind exclus de tehnician din lot pentru acest meci, la doar două zile după ce a fost surprins la o petrecere la Arad.
Sezonul trecut UTA a câștigat două din cele trei „directe”, ambele pe teren propriu (n.r. 2-1 în play-out și 1-0 în returul sezonului regular), duelul de la Mioveni din turul „regularului” terminându-se nedecis, scor 0-0.
Echipe probabile: CS Mioveni – UTA CS Mioveni: Croitoru – Balaur, Scarlatache, Garutti – Oancea, Lixandru, Pop, Șerbănică – Buziuc, Blănaru, Antal Antrenor: Flavius Stoican UTA: Balauru – Vukcevic, Chindriș, Benga, Hoxhallari – Matei, Cascini, Batha – Jobello, Postolachi, Otele Antrenor: Ilie Poenaru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER