CFR Cluj – Rapid, va avea loc astăzi, de la ora 21:30, în „Gruia”, confruntarea urmând a conta pentru prima rundă a noului sezon competițional al primului eșalon fotbalistic al țării.
Campioana are un start de sezon complet ratat. După ce a pierdut primul trofeu pus în joc, Supercupa României, în dauna deținătoarei Cupei României, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, scor 1-2, CFR Cluj și-a încheiat aventura încă din primul tur în Champions League, fiind eliminată de modesta Pyunik Erevan. După 0-0 în Armenia, ardelenii au terminat nedecis 1-1 în returul din „Gruia”. În prelungiri ambele formații au mai punctat câte o dată, partida terminându-se 2-2, armenii făcând diferența la loteria penalty-urilor, Petrila și Camora ratând de la punctul cu var. Eliminată din Champions League, CFR-ul își va continua aventura europeană în Conference Lague, unde va juca cu cei de la Inter Club d’Escaldes din Andorra.
Rezultatele înregistrate în meciurile oficiale de echipa lui Dan Petrescu au surprins total neplăcut, având în vedere că în amicalele verii ardelenii au mers „ceas”, având victorii pe linie și fără gol primit, printre victime numărându-se Partizan Belgrad sau Hajduk Spilt, echipe cu cel puțin o clasă peste Pyunik, formație care a eliminat campioana noastră din Champions League.
Pentru „giuleșteni”, duelul din „Gruia” va reprezenta startul oficial în acest nou sezon competițional. Bucurșetenii au dezamăgit în amicale, încasând și un sever 1-7 de la vicecampioana Cehiei, Slavia Praga, bifând în total în testele din Austria, 3 înfrângeri și o victorie.
În această vară, „alb-vișinii” s-au despărțit de Ad. Bălan, Stahl, Alami, Dandea, Goge, Hlistei și Carnat. În schimb, sub comanda lui Adrian Mutu au ajuns Valentin Costache, Florin Ștefan, Andrei Ciobanu și Paul Iacob, jucători aduși pentru a crește valoarea lotului și a face din Rapid o candidată certă la un loc în „top 6”.
Atmosfera în tabăra campioanei este încordată, iar un eventual start ratat și în SuperLigă ar face ca Dan Petrescu să piardă susținerea acționarului principal, Neluțu Varga. De altfel în mass-media centrală au și apărut liste cu posibili succesori ai Bursucului. Un debut cu dreptul în SuperLigă ar mai calma pe moment apele în „Gruaia” și i-ar aduce lui Petrscu liniștea de care are nevoie pentru a forța calificarea în grupele Confrence League.
Echipe probabile CFR Cluj – Rapid: CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea, Graovac, Burcă, Camora – Bordeianu, Boateng – C. Deac, Mistrati, Petrila – Debeljuh Antrenor: Dan Petrescu Rapid: H. Moldovan – Cl. Belu, P. Iacob, Dr. Grigore, J. Morais – Crepulja, Albu – Sefer, Ciobanu, V. Costache – Vojtus Antrenor: Adrian Mutu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER