SuperLiga: Rapid – CS Mioveni, se pariază și la cota 2.20 »»

Adrian Mutu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FC Arges, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, sambata 6 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Astăzi, de la ora 21:30, va avea loc Rapid – CS Mioveni, duelul urmând a se disputa în cadrul rundei 11 din SuperLigă.

Rapidul vine după un eșec neașteptat suferit runda precedentă, scor 1-0, la Tg. Jiu cu „U„ Craiova 1948. Se pare că absența lui Adrian Mutu de pe bancă, tehnicianul suferind o intervenție chirurgicală chiar în ziua meciului, i-a dat peste cap pe „giuleșteni”, care nu s-au regăsit în fața oltenilor. În plus, eliminarea lui Ioniță II încă din primul mitan a dereglat total mecanismul „alb-vișiniilor”, ușurând totodată misiunea „juveților”.

Eșecul de la Severin a pus capăt unei serii de patru victorii consecutive a bucureștenilor în campionat. Cu 21 de puncte în dreptul lor, la fel ca și Farul, dar cu un golaveraj inferior constănțenilor, „giuleștenii” abordează partida de pe locul 2 al SuperLigii.

Adrian Mutu a revenit pe banca Rapidului, însă în acest joc tehnicianul nu va conta pe Ioniță II, suspendat. De asemenea, prezența lui Jakub Vojtus, care a început de curând pregătirea cu echipa, este pusă sub semnul întrebării, în aceeași situație fiind și Luckassen, atacant transferat în această săptămână care nu a mai jucat însă din luna mai.

De partea cealaltă, CS Mioveni vine în Capitală de pe penultimul loc al clasamentului, având 6 puncte. Argeșenii au suferit runda precedentă un eșec, scor 1-0, în propriul fief cu „U” Cluj. A fost  prima înfrângere cu Flavius Stoican la timonă înregistrat de „galben-verzi”, după două remize și o victorie.

Mai mult ca sigur că în „Giulești” vom asista la un meci în care inițiativa va aparține „alb-vișiniilor”, replica băieților lui Flavius Stoican urmând a veni pe contraatac.

Pariuri: Rapid – CS Mioveni
Rapid câștigă minim o repriză – cota 1.41
1X și peste 1.5 goluri – cota 1.68
Peste 3.5 cornere prima repriză – cota 1.57
CS Mioveni, mai multe cartonașe – cota 2.20

Echipe probabile: Rapid – CS Mioveni
Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, Grigore, Morais – Kait, Crepulja, Sefer – Papeau, Dugandzic, Mățan
Antrenor: Adrian Mutu
CS Mioveni: Popescu – Scarlatache, Iacob, Garutti – Oancea, Lixandru, Pop, Șerbănică – Blănaru, Krasniqi, Carnat
Antrenor: Flavius Stoican

 

Publicat: 17 09. 2022, 08:42