SuperLiga: UTA – „U” Craiova 1948 se pariază și la cota 2.05 »»
UTA – „U” Craiova 1948, va avea loc astăzi de la ora 21.30, confruntarea urmând a conta pentru runda a 7-a din SuperLigă. Partida va fi arbitrată de Cătălin Popa din Pitești.
Duelul de la Arad se anunță a fi unul echilibrat, cum reiese de altfel și din cotele afișate la pariuri. Cele două formații au avut un parcurs asemănător, bifând două victorii, o remiză și trei eșecuri, fiind la egalitate de puncte, ambele contabilizând câte 7 puncte. Cu un golavraj superior „juveții” lui Adrian Mititelu sunt pe locul 10, față de „Bătrâna Doamnă” care ocupă locul 12.
Ambele au cedat runda precedentă la indigo, cu scorul de 1-0 partidele susținute în campionat. Arădenii s-au înclinat în Giulești cu Rapidul, în timp ce oltenii au fost depășiți pe teren propriu de Petrolul, rezultat contestat de CR8, tehnicianul „alb-albaștrilor” făcând o adevărată criză de nervi la finalul partidei, rupându-și efectiv legitimația de la gât și hainele de pe el.
Ilie Poenaru nu va putea conta pe mijlocașul Idriz Batha, suspendat în urma eliminării din meciul cu Rapid. În schimb, Croitoru nu-l va avea la dispoziție pe Bauza, mijlocașul fiind în continuare indisponibil din cauza unei accidentări.
La Arad, CR8 nu va avea în față o formație care să facă antijoc, UTA punând pe teren propriu presiune pe adversar, fanii împingându-i pe jucători spre poarta adversă. Sunt premise să asistăm la un meci spectaculos, cu goluri de ambele părți și vom paria în consecință.
Pariuri: UTA – „U” Craiova 1948
1X – cota 1.48
Ambele înscriu – cota 2.05
Peste 7.5 cornere – cota 1.50
Peste 4.5 cartonașe – cota 1.62
Echipe probabile: UTA – „U” Craiova 1948
UTA: Iacob – Vukcevic, Chindriș, Benga, Hoxhallari – Matei, Cascini, Isac – Jobello, Postolachi, Otele
Antrenor: Ilie Poenaru
„U” Craiova 1948: Popa – Enache, Duarte, Papadopoulos, Huyghebaert – Asamoah, Achim – Sidibe, Iancu, Chițu – Compagno
Antrenor: Marius Croitoru