CFR Cluj și-a respectat blazonul de campioană a României și s-a calificat în primăvara europeană Conference League, astăzi urmând să-și afle adversara. Până la acel duel din februarie, campionatul devine prioritar, iar un success astăzi este important pentru a rămâne aproape de Farul Constanța.
Dată: 07.11.2022 Oră: 21:00 Locație: Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj Napoca
Cote: CFR Cluj are o cotă de 1.65 la victorie. X este cotat la 4.10, iar 2 solist la 6.00
Pont: Victorie CFR Cluj, cotă 1.65
CFR Cluj vine după unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului, joi trecând 1-0 de Ballkani și terminând pe locul secund grupa de Conference League.
Parcursul campioanei României poate să fie considerat bun, excepție dubla cu Sivasspor, 0-4 scor general. În rest, ardelenii au fost neinvinsi, câștigând ambele partide cu Slavia Praga.
Locul secund echivalează cu accederea în play-off, unul care va avea loc în februarie. Adversara va fi aflată astăzi de la ora 15:00, fiind una dintre echipele care au terminat pe 3 grupele de Europa League.
Oricum, ceea ce a realizat CFR este de apreciat. Dan Petrescu a arătat iarăși că este un mare antrenor, foarte bun în situații limită, iar clujenii pot crește în continuare.
Banii veniți din Conference League înseamnă liniște și transferuri, iar CFR poate să se gândească la un nou titlu de campioană.
Dacă în sezoanele trecute CFR trebuia să-și facă griji doar în privința celor de la FCSB, poate și a Craiovei, campionatul actual este unul mult mai echilibrat.
Au apărut două noi forțe, Rapid București și mai ales Farul Constanța, așadar drumul spre titlu este mult mai dificil.
Momentan, CFR se află pe locul 4, la 12 puncte sub liderul Farul, însă având și 3 meciuri mai puțin. Dacă le câștigă, ardelenii vin foarte aproape și pot speră la un nou trofeu.
Forma este bună, deși ultimul meci din Superligă a fost acel 1-2 de la Rapid București, meci învăluit de un scandal monstru de arbitraj. CFR a acuzat un penalty acordat foarte ușor, s-a simțit defavorizată, însă moralul a fost ridicat după succesul din Conference League.
Astăzi, victoria este foarte importantă, deoarece redresează drumul intern.
FC U Craiova a început sezonul cu mari speranțe, mai ales că pe banca venise Croitoru, un antrenor apreciat de publicul oltean.
Jocul arăta pe alocuri foarte bine, iar Craiova se gândea cu optimism la un loc de play-off, putând să depășească marea rivală din oraș.
Totul s-a năruit subit. Primul pas greșit a fost vânzarea lui Compagno către FCSB. Cele 1.5 milioane au fost prea tentante pentru Mititelu, însă prin această despărțire el a renunțat la principala armă a echipei și la visele de play-off.
Apoi a urmat o serie slabă de rezultate, culminata cu demiterea lui Croitoru.
Suporterii au reacționat violent la această decizie, stadion fiind în general gol, iar Peluza Sud fiind într-un protest continuu. Mititelu este acuzat și amenințat din toate părțile, așadar viitorul nu pare deloc unul liniștit.
Momentan, FC U Craiova 1948 se află doar pe locul 14, la egalitate cu UTA, prima echipa sub linia roșie. În aceste condiții, oltenii ar trebui să se teamă serios de retrogradare.
Forma echipei este vecină cu dezastrul, 6 etape fără victorie, pierzând cu Farul, Botoșani sau Chindia.
Meciul cu Farul a fost bun, echilibrat, cu multe ratări de partea “alb-albaștrilor”. Însă, problemele din defensivă au fost vizibile.
Urmează o serie horror, CFR – FCSB – Universitatea Craiova, așadar Craiova poate să rămână în străfundurile clasamentului până în 2023.
Mai există o problemă: lipsa antrenorului principal. Mititelu a spus că nu se grăbește, a încercat să negocieze cu Zenga (plan eșuat), așadar Craiova este momentan o corabie fără căpitan.
În tur, CFR a suferit cea mai dură înfrângere a sezonului, 1-3. Acum situația este total diferită, așadar cred că gazdele își vor lua revanșa. Pentru “victorie CFR Cluj” primim o cotă de 1.65.
Motivele pentru care am ales acest pont:
PariuriX și Betano vin în luna Noiembrie 2022 cu o super ofertă exclusivă prin care oferă jucătorilor noi 211 FREESPINS fără depunere și fără rulaj în popularul joc de cazino Book of Oz.
Trebuie doar să deschizi cont prin link-ul de mai sus utilizând codul „PARIURIX211”. Va trebui apoi să parcurgi procesul de verificare KYC, după care vei primi cele 211 rotiri gratuite. Acestea sunt valabile timp de 7 zile de la creditare, iar eventualele câștiguri nu sunt supuse vreunei condiții de rulaj! Asta înseamnă că poți retrage ce câștigi! Oferta este valabilă doar pentru clienții noi până pe 30 noiembrie 2022, așa că grăbește-te!
Într-un mic derby al orașului Madrid, Rayo primește vizita campioanei Europei, Real.
Rayo Vallecano este una dintre echipele bune și spectaculoase din La Liga. Ocupă locul 9, are un atac eficient și vine după două victorii consecutive: 5-1 contra celor din Cadiz și mai ales 1-0 la Sevilla. Trupa lui Iraola are și alte rezultate excelente, de exemplu remize 1-1 la Atletico Madrid sau 0-0 la Barcelona, partide în care a reușit să țină piept unor coloși.
Real Madrid este pe locul secund în La Liga, având nevoie de succes astăzi pentru a o depăși pe Barcelona.
Real face un sezon excelent, având doar o înfrângere, 2-3 la Leipzig în Champions League. În campionat este neînvinsă, însă forma pare puțin în scădere.
În ultima etapă, Real a remizat 1-1 pe teren propriu cu Girona, meci dezamăgitor, în care Kroos a luat primul cartonaș roșu din carieră.
“Los Blancos” vor să revină pe cai câștigătoare, însă partida de astăzi nu este deloc ușoară.
Astfel, nu pariem pe 2 solist ci pe pontul “peste 2.5 goluri”, la o cotă de 1.72.
Conținutul acestui articol este proprietatea PariuriX.com (BETTER COLLECTIVE A/S, licențiat prin Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017), care este complet responsabil pentru informațiile și acuratețea datelor oferite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER