Farul Constanța pare cea mai bună echipă din România. Vine după două meciuri slabe, însă faptul că în acest interval a acumulat 4 puncte spune multe despre forța trupei de la malul marii. CS Mioveni are probleme sportive și financiare, așadar pare victimă sigură.
Dată: 04.11.2022 Oră: 21:00 Locație: Stadionul “Viitorul”, Ovidiu
Cote: Farul Constanța are o cotă de 1.50 la victorie. X este cotat la 4.30, iar 2 solist la 6.80
Pont: Farul Constanța -1 handicap asiatic, cotă 1.82
Farul Constanța a traverat o serie de transformări în ultima vreme. Și-a lepădat numele, lăsând în urmă pagina numită “Viitorul”, apoi și-a schimbat filosofia. Dintr-un club care se baza pe creșterea de tineri, Farul a început să aducă fotbaliști de mare experiență, care au activat în străinătate. Astfel, la malul mării au ajuns Alibec, Benzar, Torje sau Tudor Băluță, aceștia ajutând din ce în ce mai vizibil.
Obiectivul este clar, accederea în play-off, însă consider că Hagi poate să fie mai curajos.
Momentan există o cumpătare firească. Abia a început returul campionatului regulat, iar după aceste 14 etape punctele se vor înjumătăți.
În aceste condiții, nicio diferență nu mai este confortabilă, iar Farul trebuie să încerce să câștige cât de multe partide se poate.
Prezentul arată foarte bine. Farul Constanța are doar o înfrângere tot sezonul de Superligă, un 3-4 ciudat și ghinionist cu Universitatea Craiova, meci în care a condus 3-1 la pauză.
În rest, rezultate bune sau foarte bune. Trupa lui Hagi a trecut 3-1 de FCSB, 3-1 de CFR Cluj, reușind să-ți țină la respect principalele rivale.
Ultimele două rezultate sunt bune: 1-1 pe “Giulești” cu Rapid, apoi 2-1 victorie la FC U Craiova 1948.
Totuși, jocul a fost slab în ambele întâlniri. Punctul obținut cu vișinii a venit pur și simplu întâmplător, Rapid având zeci de faze periculoase de gol, iar victoria de la Craiova a fost iarăși rodul norocului.
Este foarte important că s-au acumulat 4 puncte chiar și pe acest fond de joc modest. Acum, Hagi are datoria să își trezească băieții, apoi în pauza datorată Cupei Mondiale să existe o reîncărcare de baterii.
CS Mioveni este una dintre cele mai slabe echipe din Superligă, dacă nu chiar cea mai slabă. Anul trecut s-a salvat în extremis de la retrogradare, profitând de colapsul financiar al celor de la Mediaș și Clinceni, însă în acest sezon nu cred că mai există vreo vestă salutară.
Mioveni este codașa campionatului, lanternă roșie, având doar o victorie tot sezonul. Doar 8 puncte acumulare în 16 etape înseamnă mult prea puțin, iar această trupă va avea mari probleme și în play-off, chiar dacă distanțele se vor micșora după înjumătățire.
Toate celelalte echipe par cât de cât trezite din letargie, adună puncte, așadar distanța dintre Mioveni și următoarea clasată, UTA Arad, este mare: 8 lungimi.
Este de presupus că acest ecart o să fie din ce în ce mai mare, deoarece pentru Mioveni urmează meciurile cu Farul, CFR, FCSB și Universitatea Craiova, în această ordine.
După eșecul 0-2 de etapa trecută cu Hermannstadt, conducerea argesenilor a luat măsuri, iar antrenorul Flavius Stoican a fost demis.
Este a doua schimbare de antrenor la Mioveni, după ce mai devreme în sezon aceeași soarta a avut-o și Pelici.
Nu se știe exact cine o să sosească, interimar fiind Marius Stoica. Misiunea oricăruia va fi extrem de grea. Mioveni are un lot modest, are mari probleme în atac, unde a marcat doar 9 goluri în 16 partide, în plus existând probleme financiare.
În aceste condiții, colapsul total nu este chiar departe, iar Mioveni pare condamanta.
Ne așteaptă o partidă dezechilibrată, între liderul Superligii și lanterna roșie. Pariul este “Farul Constanța -1 handicap asiatic”, la o cotă de 1.82.
Motivele pentru care am ales acest pont:
PariuriX și Betano vin în luna Noiembrie 2022 cu o super ofertă exclusivă prin care oferă jucătorilor noi 211 FREESPINS fără depunere și fără rulaj în popularul joc de cazino Book of Oz.
Trebuie doar să deschizi cont prin link-ul de mai sus utilizând codul „PARIURIX211”. Va trebui apoi să parcurgi procesul de verificare KYC, după care vei primi cele 211 rotiri gratuite. Acestea sunt valabile timp de 7 zile de la creditare, iar eventualele câștiguri nu sunt supuse vreunei condiții de rulaj! Asta înseamnă că poți retrage ce câștigi! Oferta este valabilă doar pentru clienții noi până pe 30 noiembrie 2022, așa că grăbește-te!
Rămânem în Superliga României, unde FC Botoșani primește vizita celor de la FC Voluntari, într-un meci de mijlocul clasamentului.
Botoșani are ca obiectiv play-off-ul, deziderat ratat la mustață sezonul trecut, când a pierdut chiar în ultima etapă cu FC Argeș.
În această nouă stagiune, lucrurile stau mult mai rău, deși moldovenii sunt la doar 4 puncte de locul 6. Totuși, jocul nu convinge deloc, iar eșecurile 1-2 cu UTA sau 0-7 la Sepsi arată problemele echipei.
Forma este în creștere, 5 etape fără eșec, însă doar una a însemnat victorie, 1-0 cu FC U Craiova 1948, gol marcat pe final de meci.
Botoșani vine după 0-0 la Mioveni și 2-2 cu Chindia, rezultate modeste.
Voluntari dorește și ea un loc de play-off, anul trecut fiind excelent, terminând pe locul 4 și ajungând în finala Cupei României.
Acum, probleme ilfovenilor sunt mai mari, iar locul ocupat, 12, stârnește mai degrabă griji în privința retrogradării.
Voluntari vine după două înfrângeri grele, 0-3 cu Chindia și 0-1 cu Petrolul, ambele pe teren propriu, iar aici trebuie să repare din stricăciuni.
În plus, există incertitudine pe banca tehnică, Ciobotariu putând să plece spre FCSB.
Între două echipe în criză de puncte, mergem pe pariul “peste 1.5 goluri”, la o cotă de 1.52.
Conținutul acestui articol este proprietatea PariuriX.com (BETTER COLLECTIVE A/S, licențiat prin Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017), care este complet responsabil pentru informațiile și acuratețea datelor oferite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER