Franța deschide această campanie de Nations League din postura de campioană en-titre. Titlul cel mai important de apărat este cel mondial, din noiembrie, însă și astăzi “cocoșii” o să fie motivați. Reușește Danemarca să absoarbă presiunea?
Dată: 03.06.2022 Oră: 21:45 Locație: Stadionul “Stade de France”, Paris
Cote: Franța are o cotă de 1.70 pentru victorie. X este cotat la 3.80 în timp ce o victorie a celor din Danemarca la 5.10
Pont: Peste 2.5 goluri, cotă 2.10
Franța poate să fie considerată cea mai bună echipă a momentului. În 2018 a câștigat Campionatul Mondial după o finală împotriva Croației, iar în octombrie s-a impus în Nations League.
Evident, această competiție este minoră, o nou născută idee a minților UEFA, care nu are prestigiul unei Cupe Mondiale sau unui Euro.
Însă, după cum s-a văzut în cele două ediții anterioare, chiar și giganții naționali o tratează serios.
Franța s-a impus după un mini turneu final foarte echilibrat, în semifinale trecând 3-2 de Belgia, revenind de la 0-2, iar în finală 2-1 de Spania, revenind de la 0-1.
“Cocoșul galic” este în continuare înspăimântător, așadar favorit să câștige Mondialul din noiembrie. Vine după 7 victorii consecutive și dorește să rămână neînvins până în Qatar.
Franța poate să fie considerată echipa cu cel mai bun lot din lume, comparabil cu cel al Portugaliei sau Argentinei.
Însă, Franța pare că are mai multe vedete pe metru pătrat. De exemplu, în apărare îi avem pe Varane, Kimpembe sau Hernandez, iar la mijloc pe Kante și pe Tchouameni, noul transfer al lui Real Madrid.
Iar atacul este indubitabil cel mai bun din lume.
Mbappe este un super erou al fotbalului, aproape imposibil de oprit de apărările adverse, iar Benzema este probabil jucătorul sezonului, viitor câștigător al Balonului de Aur.
Alături de ei se află Griezmann, care pare inferior, însă care întotdeauna poate produce magie.
În aceste condiții, Franța pornește favorită în orice partidă.
Astăzi lipsește Pogba.
Echipa de start probabilă a Franței: Lloris; Varane, Kimpembe, L Hernandez; Pavard, Kante, Tchouameni, T Hernandez; Griezmann; Benzema, Mbapp
Danemarca este impresionantă și surprinzătoare. Echipa nu are un lot plin de vedete, nu are o mediatizare excesivă și nu este văzută printre favorite la câștigarea unor trofee majore. Nu are strălucirea Angliei, Belgiei sau Germaniei, însă pare la nivelul lor.
Nordicii au impresionat la Euro 2020, când au ajuns până în semifinale, cedând la limită cu Anglia, 1-2, după un meci în care au fost defavorizați de arbitraj.
Campania de calificare pentru Mondial a fost aproape perfectă, scandinavii pierzând un singur meci, 0-2 în Scoția, chiar în ultima etapă, când nu mai există miză.
De atunci, Danemarca a mai jucat două partide amicale: 2-4 înfrângere în Olanda și 3-0 cu Serbia.
Interesant este faptul că aceste echipe se vor întâlni iarăși în noiembrie, într-un context mult mai important: Campionatul Mondial. Grupa lor pare ușoară, așadar ambele pot merge în optimi, însă ordinea finală este foarte importantă.
Evident, nordicii pornesc ca underdog în ambele confruntări.
Însă, lotul scandinavilor este foarte interesant. La mijloc revine Eriksen, un lucru miraculos după acel episod dramatic de la Euro 2020.
În atac avem un duo eficient compus și Dolberg și Poulsen, iar la mijloc Hojbjerg aduce experiența Premier League.
Lipsește în continuare Kjaer.
Echipa de start probabilă a celor din Danemarca: Schmeichel; Wass, Christensen, Vestergaard, Maehle; Hojbjerg, Delaney, Eriksen; Skov, Dolberg, Poulsen
Evident, Franța pornește favorită, iar cota pentru victoria sa este atractivă, 1.70. Însă, pariul de astăzi merge pe “over 2.5 goluri”, cotă 2.10, deoarece Danemarca are forța să marcheze la rândul ei.
Motivele pentru care am ales acest pont:
Ce ai zice dacă ți-aș spune că poți paria astăzi GRATIS pe meciurile zilei, cu șanse de a câștiga bani reali? Acest lucru este posibil la Netbet, acolo unde poți primi 20RON fără depunere la deschiderea contului! Trebuie doar să te înregistrezi prin link-ul de mai jos utilizând codul promoțional ”SPORT20”.
Pentru a primi bonusul, trebuie să parcurgi procesul de verificare KYC – încarcă documentul (buletinul sau actul de identitate) pentru verificarea identității și așteaptă confirmarea procesării cu succes a acestuia. În maxim 72 de ore vei primi bonusul fără depunere de 20RON. Înainte de a îi putea retrage, va trebui să îi rulezi de șase ori pe cote de 1.60+ în descurs de maxim 3 zile.
Belgia promite întotdeauna, însă foarte rar livrează. A ajuns în semifinalele Nations League, cedând 2-3 cu Franța, și în sferturile de finală Euro 2020, unde a pierdut cu Italia.
Se speră că Belgia va câștiga trofeul mondial din Qatar, iar, pe hârtie, șansele ei sunt reale. În practică, Belgia trebuie să scape de naivitate și să gestioneze mai bine fazele finale.
Lotul este incredibil, iar De Bruyne poate purta această echipă spre glorie.
Olanda nu poate să fie neglijată, fiind mult mai relevantă din punct de vedere istoric decât Belgia. Însă, nici Olanda nu are un titlu mondial, pierzând două finale consecutive.
Batavii au avut o perioadă dezastruoasă, însă par pe un traseu foarte promițător.
Țările de Jos vin după 9 meciuri fără eșec, trecând 6-1 de Turcia și 4-2 de Danemarca. Astăzi, Olanda poate produce o nouă demonstrație optimistă în vederea Campionatului Mondial.
Cred că vom vedea un meci foarte deschis și spectaculos, între două echipe care se axează aproape exclusiv pe ofensivă. Astfel, pariul zilei de vineri este “peste 2.5 goluri”, la o cotă de 1.78.
Alternativ, puteți încerca “ambele echipe marchează”, la o cotă de 1.62.
Conținutul acestui articol este proprietatea PariuriX.com (BETTER COLLECTIVE A/S, licențiat prin Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017), care este complet responsabil pentru informațiile și acuratețea datelor oferite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER