ProSport a prezentat duminică cifrele din contractele lui Florinel Coman, Darius Olaru și Octavian Popescu de la FCSB. Astăzi scoatem în evidență contractul lui Alexandru Musi, jucător împrumutat de FCSB la Petrolul Ploiești.
Mijlocașul în vârstă de 18 ani a semnat un nou contract cu FCSB, care a intrat în vigoare de la 1 iulie 2023, dată la care Musi a plecat sub formă de împrumut la Petrolul Ploiești. Fotbalistul a ajuns la FCSB în 2016, de la juniorii Valenciei, din Spania.
Alexandru Musi și-a șocat însă colegii de la Petrolul și de la FCSB cu clauza de reziliere pe care i-a trecut-o Gigi Becali în contract. Dacă Octavian Popescu are o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro, ProSport a aflat că Musi are o clauză de reziliere de 50 de milioane de euro. Totodată, din informațiile noastre, salariul jucătorului este de 5.000 de euro lunar.
Alexandru Musi este jucătorul pe care Gigi Becali speră să obțină zeci de milioane de euro. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, susține că Musi poate face pasul la naționala mare înainte să împlinească 20 de ani.
„Jucătorul în care eu îmi pun speranțe și despre care am certitudinea că va fi așa, pentru că am avut-o și la Man, este Alexandru Musi. El e un fotbalist care, la ora actuală, are cifre cu care se clasează în primii 3 la fiecare antrenament.
Asta înseamnă că nu fuge de responsabilități. Iar Musi, care evoluează pe o poziție nouă pentru el, e atacant lateral stânga, dar acum evoluează ca inter. Va fi jucător de echipa națională în termen scurt, adică înainte de a împlini 20 de ani. Acum are 17”, spunea Mihai Stoica, la Digisport, în septembrie 2021.
În vârstă de 18 ani, Musi și-a făcut junioratul în Spania, la CF Valencia, și a debutat în Superliga la începutul stagiunii 2022-2023, bifând trei apariții pentru FCSB, grupare de care aparține și pentru care a jucat și în grupele Conference League.
La începutul anului a fost împrumutat la ACSM Politehnica Iași, fiind, în primăvară, unul dintre oamenii de bază ai moldovenilor în cursa pentru promovarea în primul eșalon, cu 5 goluri marcate în cele 13 partide disputate.
Internațional de juniori, Musi a fost convocat constant, în ultimii ani, la acțiunile reprezentativelor U18 (6 selecții, un gol marcat) și U19 (8 selecții).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER