După două meciuri catastrofale ale lui Standard, cel puțin prin prisma scorurilor, 0-3 cu Braga în Cupa UEFA și 2-4 cu Anderlecht în campionat, Laszlo Bölöni a șocat presa din Belgia, refuzând duminică un interviu la televiziune pe motiv că... microfonul la care trebuia să vorbească avea inscripționat numărul 11. Gestul lui Bölöni, antrenor extrem de apreciat de ziariștii belgieni, i-a lăsat mască pe aceștia din urmă. „Discursul domnului Bölöni este unul inovator în comparație cu cel al colegilor săi belgieni, așa că am dorit cu orice preț să-l intervievăm, și în virtutea respectării contractelor TV. Însă am fost refuzați, explicația fiind că dumnealui nu-i place numărul 11 de pe microfoanele noastre, pentru că acest număr i-a adus numai ghinion în România", a declarat Bart Raes, directorul programelor sportive de la compania de producție TV Woestijnvis. Bölöni a negat că acesta ar fi fost motivul refuzului, presa din Belgia întrebându-se acum dacă numărul 11 nu a fost cumva doar un pretext, „o scuză penibilă" (La Meuse).