Ada Nechita e o fată al cărei zâmbet nu ai cum să-l uiți, o tipă tonică, un adevărat suflet al grupului din care face parte, o veritabilă actriță a handbalului! E din Băilești și aduce aminte de legendarul Amza Pelea și prin felul ei de a fi: un simț al umorului dezvoltat, o figură carismatică și posesoarea a unor gesturi sugestive. Profitând de absența Ramonei Maier, Ada a explodat pur și simplu atât în prima manșă de la Gyor (25-25), dar mai ales aseară, când a marcat 7 goluri, fiind cea mai bună marcatoare a echipei. Aportul extremei dreapta s-a dovedit a fi consistent nu numai în compartimetul ofensiv, ci mai ales în sistemul defensiv unde a neutalizat-o pe zvârluga Orsolya Verten, una dintre cele mai bune aripi stânga a lumii. Nu a fost susținută din truibune de iubitul ei, Florin Costea, dar „l-am simțit tot timpul aproape", ne dezvăluie frumoasa olteancă.