Giovanni Becali a venit în Antalya în grabă, călătorind alături de Steaua. S-a cazat în hotelul roș-albaștrilor, dar este mai mereu în preajma echipei Terek, acolo unde vrea să-i vândă pe cei doi dinamoviști, Goian și Izvoranu.
Fostul impresar îi ajută pe cei de la Dinamo să scape de doi jucători care nu mai intră în planurile lui Rednic, dar se gândește și la Steaua. Giovanni crede că venirea lui Lăcătuș poate da echipei forța necesară de a câștiga anul acesta campionatul, chiar dacă Dinamo se află în fața roș-albaștrilor, la șase puncte. Însă șansele Stelei de a lua cel de-al 24-lea titlu din istorie ar scădea considerabil dacă din actualul lot va mai pleca vreun jucător de bază, așa cum a fost Rădoi. „Steaua nu trebuie să mai facă transferuri, să mai vândă din jucători. Asta dacă dorește să ia campionatul. Nu trebuie să plece nimeni, pentru că altfel, adio titlu", a declarat pentru ProSport vărul lui Gigi Becali.