Alegerile care urmau să aibă loc astăzi, la Poiana Brașov, pentru a desemna noul președinte al Federației Române de Tenis, nu s-au mai ținut pentru că nu a fost întrunit cvorumul, doar 104 membrii ai Adunării Generale fiind prezenți, față de 111 cât era nevoie.
Mai mult, totul a degenerat într-un circ, pigmentat cu amenințări, tactici de intimidare și acuze de tot felul. Deși la Poiana Brașov au venit mai mult de 111 reprezentanți ai cluburilor din țară, mulți nu au intrat în sală, la solicitarea lui Dumitru Hărădău, unul dintre candidații la șefia FRT.
Lucrurile surprinzătoare nu au întârziat însă să apară. Adrian Voinea a mărturisit că, aseară, a fost bruscat și amenințat în holul hotelului de un tip care ar face parte din tabăra lui Hărădău. Andrei Pavel, care a intrat cu greu în sală, a completat că nu a văzut așa ceva în viața lui. Mai mult, unul dintre candidații la funcția de vicepreședinte al FRT, Ionuț Moldovan nu a fost lăsat să intre în sală.
Intrarea hotelului a fost păzită de bodyguarzi, presa fiind lăsată să intre abia după două ore.
Dumitru Hărădău, Ruxandra Dragomir și Florin Segărceanu sunt candidații pentru președenția FRT.
Florin Segărceanu: „Sunt alegeri de tip mafiot. E incredibil așa ceva"
Amenințări, „mâini în gât” și tactici de intimidare, la alegerile Federației de Tenis