Catalanii au pierdut cinci puncte în ultimele două etape, în timp ce madrilenii se află la a noua victorie consecutivă. În urmă cu două luni, Barcelona câștiga cu 2-0 marele derby cu Real și se părea că titlul nu poate avea decât o singură destinație, „Camp Nou".
Între timp, Juande Ramos și elevii săi au trecut la muncă, bifând victorie după victorie, ultima fiind un 6-1 stabilit deja în prima repriză cu Betis. Un eventual pas greșit al Barçei era tot ceea ce își doreau fanii Madridului. N-a fost să fie unul singur, ci doi, în decurs de numai o săptămână. Mai întâi egalul de la Betis, iar acum marea surpriză: eșec acasă (1-2) împotriva lui Espanyol, o echipă care la ora meciului era „lanterna roșie" a Primerei, dar care are renumele de „piază rea" a Barcelonei. Astfel, cu 14 etape înainte de finalul sezonului, titlul în Primera Division se joacă, Barcelona și Real fiind despărțite de doar șapte puncte. Cu atât mai mult cu cât meciul direct va avea loc la Madrid, pe „Santiago Bernabeu". Până atunci, calendarul celor două echipe este aproape identic, adversarele Barcelonei întâlnind Realul în etapa următoare.
Arde Primera Division! 7 puncte între Barca și Real