Giedrius Arlaukis, cel mai bun ialomițean de pe „Anfield Road", a făcut față torpilelor lansate de englezi, deși a evoluat cu întindere din primul minut al jocului FC Liverpool-Unirea Urziceni 1-0, disputat joi, în „16"-imile din Europa League.
Portarul lituanian al Unirii s-a accidentat chiar la prima fază a meciului cu Liverpool, dar nu le-a spus nimic medicilor echipei pentru a putea rămâne pe teren până la finalul jocului. „Am simțit o căldură la picior la plonjonul din primul minut și mi-am dat seama imediat că am făcut o întindere urâtă. Nici nu m-am gândit la schimbare, pentru că de mult așteptam să joc într-un astfel de joc și nu puteam renunța chiar așa ușor", a afirmat „Miko". Sacrificiul său din Europa League îl va costa însă pe portar. Acesta nu poate să apere în meciul de astăzi, cu CFR Cluj, și are emoții că nu se va reface pentru returul cu Liverpool. „Am mai jucat cu infiltrații, dar nu mai risc, pentru că forțez degeaba un meci, ca pe urmă să stau cinci. Mai bine stau cu CFR și încerc să mă refac pentru războiul cu Liverpool. Nu sunt chiar așa de buni, cum ne speriasem noi înainte de tur", crede Arlauskis.