Vedetele Barcelonei își desfășoară antrenamentele la baza de pregătire „Joan Gamper". E situată într-un orășel liniștit, Saint Joan Despi, la câțiva zeci de kilometri de forfota continuă din Barcelona.
E aparent liniște la porțile bazei sportive. Dar nici aici Messi și compania nu scapă de fani. Sunt mai mult fete cele care așteaptă la intrarea în complex, dar sunt fanatice rău de tot. Isabel e o adolescentă venită tocmai din Franța. „Am fost și acum două săptămâni aici. E singura ocazie ca să mă apropii de Pedro și alții pe care îi simpatizez. Data trecută i-am promis lui Pedro că-i aduc un suvenir de la Paris. I-am luat un tricou cu «Je t''aime» și i-am scris un mesaj lung de zece rânduri", spunea ea mândră, de parcă vobește chiar de iubitul ei. Peste numai cinci-șase minute apare și mașina mijlocașului dreapta de la FC Barcelona.
A venit tocmai din Franța pentru Pedro
Toate cele 15 fete plus vreo patru băieți dau năvală la portiera șoferului. Pedro dă autografe, se lasă fotografiat. Totuși, Isabel e tristă atunci când revine lângă mine. O întreb ce s-a întâmplat. „Mi-a luat tricoul și mi-a zis un «merci», așa, de parcă i l-ar fi dat oricine. „Sunt dezamăgită", îmi răspunde ea, după care le critică pe celelalte fane: „Din cauza lor sunt jucătorii speriați. Sar în fața mașinii, sunt disperate și se îmbracă de parcă sunt în Place Pigalle". Imediat realizez că fanatismul îmbracă multe forme, nu neapărat violente. Dar se poate ajunge și acolo, exact ca în filmul „The Fan" cu Ro
Asaltul de la „Joan Gamper”!** Am fost martori la isteria creată de fani în jurul Barçei