Au trecut două săptămâni pe care le-am trăit intens în fața televizoarelor. Am urmărit cu nervii întinși la maximum meciurile românilor sau pur și simplu ne-am bucurat de tenisul spectacol care ne-a fost livrat de cei buni jucători ai planetei. Am ajuns în ultima zi la Melbourne și vor curge încă o dată râuri de cerneală pentru viitorii campioni, iar paginile scrise vor rămâne pentru totdeauna în cărțile de colecție ale sportului alb. Avem onoarea ca printre cei care vor face obiectul filelor de istorie ale turneelor de Grand Slam să se afle, din nou, Horia Tecău, la dublu-mixt.
Australian Open LIVE BLOG, ziua a 14-a. Stan campion! Nadal – Wawrinka 1-3 (3-6, 2-6, 6-3, 3-6). Elvețianul câștigă primul Grand Slam, la finele unui meci tensionat