Noul antrenor al bănățenilor spune că i s-a garantat o relație normală cu patronul. Balint crede în el și în șansele Timișoarei la un trofeu. Marian Iancu nu încetează să șocheze. După ce a demis antrenorul care l-a dus pe primul loc, a numit un altul la fel de surprinzător. Balint a fost ultima oară secundul lui Hagi, tot la Timișoara, în urmă cu mai bine de doi ani. Visa însă și ca analist la Sport.ro să revină în iarbă. „Sunt convins că voi reuși! Altfel, nu m-aș putea întoarce nici în presă, n-aș avea credibilitate!", glumește el.