Ramon e taximetrist în Barcelona. Când aude direcția cursei, spre „Nou Camp", se înfierbântă pe loc. „O să-i batem. Între Barcelona și Madrid nu e doar un război pentru fotbal. Noi suntem Catalunya. La Madrid e Guvernul și Palatul Regelui. Când spaniolii o duc rău, ei știu că de la Madrid li se trage". E ora 18:30. Ar mai fi o jumătate de oră până la ceea ce spaniolii numesc în aceste zile „Meciul secolului. Mai mult decât meciul secolului". Scaunele roșii și albastre de pe „Camp Nou" strălucesc. Ploaia care a căzut? Curățenia? Nu sunt mai mult de 8.000, hai, 10.000 de spectatori. Vocile care însoțesc însă imnul Barcelonei, preluat din boxele uriașe care au împânzit stadionul, se aud în așa fel încât ai impresia că arena e full. Ora 18:55. Acum e chiar full. O sută de mii de oameni care cunosc un singur refren. „Barça, Barça, Barçaaaa!!!". Mai precis, 97.138 de oameni, cum vor anunța ziarele de a doua zi.