Când FC Barcelona a anunțat în vară numirea ca antrenor a lui Josep Guardiola în locul lui Frank Rijkaard, probabil că marii rivali de la Real Madrid își frecau mâinile de bucurie.
Venirea pe „Camp Nou" a unui tehnician neexperimentat ca Guardiola, a cărui carieră de antrenor se reducea doar la stagiul de la echipa secundă a catalanilor, părea să fie un atu pentru Real, campioana en-titre.
Numai că, după zece etape de campionat și patru meciuri în grupele Ligii, Barcelona pur și simplu a fermecat: locul 1 în La Liga, 34 de goluri marcate în cele zece runde, plus bonusul din Ligă - calificarea în optimi cu două meciuri înainte de terminarea fazei grupelor. Curios este că acest joc ultraofensiv este „amprenta" unui antrenor, Josep Guardiola, care a făcut carieră la clubul catalan și la naționala Spaniei evoluând pe postul de mijlocaș defensiv.