Avertizată de pățania Romei cu CFR, Bayern a început în Ghencea cu gândul de a suprima rapid speranțele Stelei la un rezultat bun. Primele emoții le-a dat Van Bommel, a cărui pătrundere în careu a fost însă blocată de Zapata (6). Roș-albaștrii au replicat, cam timid ce-I drept, la șutul lui Dayro Moreno (9). A fost singura zvâcnire a noastră într-un prim sfert de ora în care nemții ne-au ținut la respect. Și nu doar atât, pentru că și-au materializat dominarea până la urmă. Uriașul Van Buyten a reluat în plasă din centrul careului, fructificând centrarea din lovitura liberă a lui Schweinsteiger (15).
Golul a mai trezit-o pe Steaua, care putea egala în minutul 22, când torpila senzațională de la 35 de metri a lui Lovin a fost respinsă în lateral de Rensing, dar Semedo nu a reușit decât "golul turcesc". Iar Dayro Moreno a fost și mai aproape de egalare în minutul 31. Bara s-a opus însă. A urmat un final de repriză care le-a aparținut tot jucătorilor lui Bayern, în care Steaua a scăpat doar datorită paradelor de excepție ale lui Zapata. Intervențiile miraculoase ale columbianului au făcut ca diferența să nu se majoreze, iar Bayern să intre la cabine doar cu avantaj minim..
Bayern „lovește” nemțeste! Zapata a fost omul meciului!