Premier League este probabil campionatul cu cei mai mulți jucători tatuați pe metrul pătrat. Daniel Agger, Martin Skrtel sau Craig Bellamy sunt printre cei mai împătimiți fani ai picturii pe corp, trupurile lor având în prezent doar puține locuri neacoperite de cerneală, momentul schimbului de tricouri de la finalul meciurilor devenind pentru ei adevărate parade ale desenelor care, de multe ori semnifică ceva, alteori nu. Desigur, în lume există o mulțime de alți jucători cu aceeași pasiune, David Beckham, în prezent la LA Galaxy, fiind cel mai cunoscut dintre aceștia.
Darren Bent, atacant la Aston Villa și mare fan al tatuajelor, a acceptat să vorbească pentru Four Four Two despre această modă care prinde tot mai mulți fotbaliști de top.
"Mi-am făcut primul tatuaj probabil pe la vârsta de 16 ani, era o cruce pe brațul stâng. De atunci, mi-am tatuat tot brațul drept, coastele și coapsa de pe partea dreaptă. Îmi place cum arată fiecare dintre ele. Multe tatuaje mi-au fost inspirate chiar de către bunica mea, care îmi spunea toate acele fraze religioase atunci când eram mic. Desenele reprezintă chestii de care îmi face plăcere să îmi amintesc, sunt destul de personale".
Bent a sugerat și care este cel mai neinspirat fotbalist în materie de tatuaje:
"Mulți jucători se tatuează acum, dar mulți fac niște alegeri destul de proaste. Cel mai rău pe care l-am văzut îi aparține unui prieten de-al meu. Are o cruce mare tatuată pe gât. Eram de față când și l-a făcut și țin minte că l
Bent, despre moda tatuajelor în Premier League:** „Pe mine m-a inspirat bunica mea”