„Haide, stânga... așa, acum dreapta...garda sus... ai grijă la ficat... da, lovește, lovește, așa". Indicațiile antrenorului Gheorghe Vlad către puștiul de 15 ani cu care lucrează la mănuși răsună în sala de box de la Clubul Sportiv Muscelul. Pasiune încă are, în ciuda celor peste 30 de ani de antrenorat pe care îi duce în spate. Din păcate, nu mai are materialul uman cu care să lucreze.