AIBA a luat decizia în urma unei sesizări venite din țară, de la arbitra Viorica Oșanu, care are un război personal cu Rudel Obreja
Pentru prima oară în ultimii 37 de ani, România nu poate organiza turneul „Centura de Aur". Forul mondial pugilistic (AIBA) a retras Federației Române de Box (FRB) dreptul de a organiza turnee internaționale din cauză că ar fi încălcat regulamentele și codul etic ale boxului amator.
Printr-o decizie dictată luna aceasta în timpul Mondialelor de la Milano, Comitetul Executiv AIBA a suspendat FRB pentru că la Cupa României din luna februarie, de la Iași, s-au desfășurat câteva meciuri fără cască. Suspendarea este una provizorie și va fi validată sau invalidată de Comisia de Disciplină a AIBA, care se va întruni în ianuarie 2010.
Cum a ajuns informația la forul mondial? O arbitră de box din România, Viorica Oșanu, a anunțat AIBA de „anomalia" de la Iași. „Așa este, eu am trimis dovezile. Numai astfel puteam scăpa de Obreja", a declarat Oșanu (42 de ani), arbitră care se războiește cu președintele FRB de patru ani și jumătate.
Riscăm dezafiliereade la AIBA!?
Sesizarea Vioricăi Oșanu a venit ca o mănușă pentru AIBA. După JO de la Beijing, Obreja se află în proces cu șefii forului mondial, pe care i-a acuzat în cadrul unei conferințe de presă organizate în China că au manipulat delegările de arbitri. Președintele AIBA, Ching Kuo Wu, și directorul executiv, Ho Kim, au contraatacat chiar la Beijing. L-au acuzat pe Obreja exact de ceea ce președintele