Meciul de la Târgu Mureș, dintre FCM și „U" Cluj, scor 2-2, a avut parte de un moment comic. Imediat după golul târg-mureșenilor de 2-2, marcat în minutul 70, în momentul în care meciul era întrerupt, Janos Șotri (23 de ani), brancardier al echipei târgmureșene, a acuzat că a fost lovit de Nițu cu piciorul în ficat, solicitând îngrijiri medicale și eliminarea acestuia.
Personalul medical de pe ambulanța SMURD aflată la stadion a sărit repede să-i acorde îngrijiri, în timp ce oficialii lui FCM îi solicitau arbitrului Ghimbășan să-l elimine pe fundașul clujean. Centralul nu le-a respectat indicația, și bine a făcut, fiindcă înregistrările video arată fără tăgadă că brancardierul nu a fost lovit și că totul a fost o diversiune a gazdelor, dornice să obțină un favor din partea arbitrului. Și mai comic e amănuntul că Șotri a fost dus la Urgențe, unde însă medicii și-au dat seama că nu are nicio afecțiune și l-au trimis acasă.