Întrecerile interne de handbal se vor asemăna cu „Bundesliga" dintr-un punct de vedere, cel al numărului de jucători străini care vor putea fi legitimați la un club, fără limită. Diferența de organizare între cele două competiții este însă imensă, cel mai puternic campionat de handbal din lume fiind deja o industrie.
Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis la începutul săptămânii trecute că echipele din Liga Națională (feminin și masculin) pot utiliza, începând din sezonul următor, un număr nelimitat de jucători străini. Aceștia vor fi transferați însă în baza unor criterii de performanță și în schimbul unor taxe. Astfel, întrecerile interne s-ar putea transforma, într-un viitor, în mici „Bundesligi", având în vedere că în Germania evoluează deja foarte mulți handbaliști străini, cluburile neavând restricții în acest sens.
Dar ce înseamnă din punct de vedere economic Bundesliga? Petre Ivănescu, dublu campion mondial cu România (1961 și 1964), care activează de mai bine de 40 de ani
Bundesliga, modelul spre care tinde handbalul românesc. Drumul de la imitație la afacere de succes