Ce s-a schimbat în infrastructura fotbalului românesc în ultimii 57 de ani? Nimic! Sau aproape nimic. Dinamo - Steaua de miercuri a fost amânat pentru week-end din cauza temerii că terenurile vor fi proate după precipitațiile din ultimele zile. ProSport a făcut o călătorie în timp și a găsit o situație similară în 1953! Singura diferență: meciul Dinamo - CCA de atunci a fost amânat de sâmbătă pe miercuri, acum de miercuri pe sâmbătă. Cauza e aceeași: "ca urmare a stării terenului de joc, care fiind recent gazonat a devenit impracticabil din cauza ploilor căzute în ultima vreme". Mărturi stă ziarul din 22 aprilie 1953! Dumitru Dragomir declara astăzi că "un teren nu se poate face ca lumea într-o lună". Ei bine, noi n-am reușit în 57 de ani. În 2010 ne confruntăm cu EXACT aceleași probleme ca în 1953! :)
Meciul din 1953 s-a disputat până la urmă miercuri, "într-un minunat decor de primăvară, cu peste 40.000 de spectatori". Cine poate băga mâna în foc că acum se va juca meciul măcar sâmbătă în condiții bune?
Ca-n 1953! Nu s-a schimbat nimic:** Dinamo – Steaua amânat din cauza terenului!