MCM Târgoviște a câștigat fără probleme primul meci al finalei cu ICIM Arad, 92-55 în Sala Sporturilor, în fața a peste 2.000 de fani ai campioanei. Debutul partidei a aparținut arădencelor, care au condus în câteva rânduri pe tabela de marcaj, grație formei foarte bune de joc a lui Ildiko Nagy. Încet-încet, MCM și-a intrat in ritm, scorul primului sfert fiind 26-18.
Cât de cât echilibrat s-a jucat și în sfertul al doilea, Târgoviștea dezlănțuindu-se însă imediat după pauză. Patru aruncări consecutive din afara semicercului - Monika Boriga (2), Pârău și Ogorodnikova - au fost suficiente pentru ca ICIM să piardă orice speranță. La adăpostul avantajului liniștitor, Cătălin Tănase le-a introdus în minutele de final și pe Alecu, Manta sau Uiuiu, jucătoare mai puțin folosite în meciurile importante.
Meciul al doilea se dispută astăzi, tot la Târgoviște, și tot de la ora 19.00.
"Vrem titlul din 3 jocuri !"
Campioana en-titre a Diviziei A e hotărâtă să câștige trofeul după o serie de trei victorii consecutive. "Aradul a încercat să ne suprindă, dar nu i-a reușit. Sper să învingem și sâmbătă, dar și miercuri în deplasare și să ne întoarcem cu un nou titlu național, al nouălea din istoria clubului", a declarat pentru ProSport antrenorul lui MCM, Cătălin Tănase. La primul meci al finalei a asistat și Monika Bukovski, componentă a Târgoviștei în sezonul trecut.
Frolich vrea să rămână !
Una dintre cele mai valoroase jucătoare ale lui Municipal MCM, Linda Frolich, și-a exprimat dorința
Campioana a spulberat-o pe ICIM! MCM Târgoviște – ICIM Arad 92 – 55