Sezonul 2013 -2014 este plin de erori de arbitraj, cu toate că preluarea funcției de șef al CCA de către Alexandru Deaconu, de acum un an, avea menirea să revoluționeze întreg fotbalul românesc. Dacă în alte sezoane greșelile se petreceau în special în a doua parte a campionatului, când lupta la titlu și la retrogradare era în toi, în 2013-2014 Liga I are parte de un adevărat măcel din partea arbitrilor. ProSport s-a documentat în legătură cu munca făcută de „fluierași" în această perioadă, iar numărul erorilor este incredibil: 27 în doar 13 etape. Și nu am luat în calcul jocurile de aseară. Iar până la iarnă mai sunt de disputat și câteva restanțe!
Campionatul erorilor. O treime din greșeli sunt în favoarea Stelei