Directorul Direcției de Licențe și Afilieri din cadrul FRF, Viorel Duru (foto), a explicat pentru ProSport procesul de licențiere.
„Avem specialiști pentru cinci criterii: sportive, de infrastructură, administrative, juridice și financiare. Cel mai important aspect de care cluburile trebuie să se ocupe este cel al plății datoriilor către toată lumea: stat, jucători sau personal administrativ. În plus, echipele trebuie să aibă un stadion conform normelor UEFA, echipe de juniori, o bază sportivă cu cel puțin două terenuri și să efectueze și un audit anual", a spus Duru. Acesta a mai precizat că dosarul ajunge în fața Comisiei de Licențiere, care ia o decizie. În funcție de aceasta, clubul în cauză sau Viorel Duru poate depune apel. Răspunsul dat de Comisia de Apel pentru acordarea licențelor devine definitiv și irevocabil. Situația cluburilor cu probleme va fi discutată în CEx al FRF, care va hotărî dacă respectivele echipe vor fi retrogradate sau nu.