CFR a bătut Brașovul cu 4-0 și a ieșit din zona fierbinte, profitând la maximum de eliminarea portarului brașovean Marc din prima repriză.
Să nu te sacrifici când ai șansa să joci pe „Olimpico", în Liga Campionilor, poate fi simptomul unui autism fotbalistic sau măcar a unei indolențe maligne. Oricum, nu a fost cazul. Dar dacă nu dai totul în Liga I, cu Brașovul, ce poate fi? Urmarea lipsei de profesionalism? Sau, pur și simplu, nu ți-a amintit nimeni că ești legitimat la campioana țării, dar îți suflă în ceafă Victoria Brănești. „Ceferiștii" s-au trezit doar când s-a strâns lațul și nu s-a mai umblat pe la conturi.
Bastos și Peralta au fost mutările schimbării. Au adus un mic plus de creativitate și construcție, lucruri spre care tânjeau clujenii. Bastos a plasat balonul la colțul lung (18), gol prin care vestiarul anunța că este conștient că pe blazonul campioanei nu poate scrie retrogradare. În ajutorul gazdelor a venit și Zeița Fortuna. Marc l-a busculat serios pe Culio din poziție de ultim apărător, gest prin care și-a lăsat echipa cu un om în minus. Cadu a îndeplinit formalitatea (36) de la 11 metri.