Bistrița s-a transformat într-o săptămână ca broasca râioasă în Făt-Frumos. S-a scuturat de gafe și de naivitate și a arătat în Bănie un fotbal ordonat, aproape milităresc.
Nici Napoli n-a stat cu mâinile în sân. Și-a sucit jucătorii pe posturi, dar jocul Craiovei a suferit. Deși nu face greșeli decisive, intrarea lui Șoavă în sistem pare să fi stricat tot ce au clădit oltenii în ultimul an. Astfel că Universitatea a avut reale dificultăți de a intra efectiv în joc, iar linia de mijloc a contat numai pe extreme.