Kapetanos crede că stilul impus de antrenor va fi marele atu al Stelei în lupta pentru titlu și că doar CFR și Timișoara pot pune probleme echipei sale!
Un an și câteva luni i-au trebuit lui Pantelis Kapetanos să se lepede de statutul de „cal de bătăie" al patronului sau chiar al suporterilor în Ghencea. A marcat goluri importante, a ajuns să aibă, fără comentarii din lojă, cel mai mare salariu la Steaua și, după ce a câștigat admirația Ligii I, acum obține și o altă recunoaștere: „Cel mai bun fotbalist străin din Liga I" în ancheta ProSport.
După ce marchează pentru Steaua, chiar dacă deseori reușitele sunt decisive, pe chipul lui Kapetanos nu se schimbă multe. Înflorește, undeva spre colțul gurii, un zâmbet specific omului mulțumit cu lucrul bine făcut, dar atât. Aceeași reacție a avut-o și ieri, când i-a fost înmânat trofeul oferit de ProSport. A mulțumit politicos și a amintit de momentele de la finalurile meciurilor, multe dintre ele decise chiar de reușitele lui. Când se întâmplă asta, grecul urcă liniștit panta de la vestiarele Stelei, în multe din cazuri de mână cu fiul său în vârstă de 3 ani, și refuză modest comentariile pentru presă. Aruncă geanta cu echipament în portbagajul mașinii, după care demarea
Cel mai bun străin din Liga I** „Secretul meu? Stoichiță!”