Dominat în proporție de 90 la sută de campionul mondial IBF, meciul dintre Lucian Bute și Librado Andrade a ajuns să graviteze în jurul ultimelor secunde, atunci când românul a fost făcut knock-down de challenger.
A procedat corect arbitrul din ring sau a lungit numărătoarea special pentru a-i permite lui Bute să-și revină? Aceasta este întrebarea care a rămas după meciul de senzație de la Montreal, disputat în fața a 18.000 de fani. ProSport reface ultimele secvențe ale întâlnirii, analizând deciziile arbitrului Marlon Wright. Din momentul în care acesta începe numărătoarea și până când o încheie trec 17 secunde efective. Pe durata acestui interval și-au construit acuzațiile cei din echipa lui Andrade, care susțin că Lucian Bute trebuia declarat KO. Tot atât de adevărat este că românul era deja în picioare încă din secunda opt!