Și în 2017, naționala de handbal feminin a fost portdrapelul României la nivel de echipe reprezentative. Cristina Neagu & Co s-au calificat la Campionatul Mondial din Germania la pas după o "dublă" cu Austria, au obținut maximum de puncte în primele jocuri din preliminariile Campionatului European 2018, iar la turneu final din luna decembrie și-au ținut fanii cu sufletul la gură până în faza optimilor, când au fost eliminate de Cehia cu 28-27. La Campionatul Mondial, România s-a clasat doar pe locul 10, dar chiar și cu această poziție a rămas pe locul 1 în țară la nivelul primelor reprezentative.
Cele patru jucătoare ale României care nu au ratat niciun joc al echipei naționale în 2017! Cum a arătat traseul celei mai bune prime reprezentative a țării în acest an și datele statistice pentru istorie