Celtic va da piept cu marea rivală Glasgow Rangers , în cel de-al 386-lea episod din'Old Firm'. Când spui Scoția, spui Celtic sau Rangers, așa pare a fi de când lumea și nimeni și nimic nu anticipează o schimbare. Asta dacă nu cumva apare un nou Alex Ferguson, care să perturbe supremația celor două (așa cum s-a întâmplat la începutul anilor '80).
Rivalitatea dintre cele două cluburi datează de peste 120 de ani, primul meci dintre catolici și protestanți consumându-se în 1888. Confruntarea dintre cei doi giganți ai Scoției transcende fotbalul și are în spate o încărcătură aparte: religie, politică și atitudini sociale opozante. Tocmai din acest motiv, britanicii se grăbesc să considere această partidă cel mai important derby al lumii, înainte de Real-Barca sau de Boca-River Plate.
Un alt lucru aparte în confruntarea dintre cele două combatante este reprezentat de numărul mare de meciuri în care s-au întâlnit. În cele 385 d
Celtic și Rangers, față în față pentru a 386-a oară!