CFR Cluj a dominat autoritar partida contra celor de la Rapid și s-a impus mai clar decât o arată scorul, 1-0.
Cu Pancu rezervă, Rapidului i-a lipsit exact lucrul pentru care a fost readus actualul „secund": determinare. Cu un atac inexistent și cu un mijloc ineficient, oaspeții s-au „remarcat" în prima repriză doar prin slăbiciunile din defensivă. Tot ce a trecut de Constantin și Maftei s-a izbit însă de Coman, portarul rapidist fiind din cu totul alt film.
Clujul a combinat frumos, în viteză. Singura greșeală a fost faptul că toate mingile l-au căutat pe Semedo, portughezul care nu poate să spună că a avut cea mai inspirată repriză din viața lui. Cadu și Ruiz s-au aruncat și ei spre poarta adversă însă Coman a scos incredibil și a menținut tabela imaculată la pauză.
CFR Cluj e lider. Pentru cât timp? COMENTEAZĂ‚ AICI!