Primul sfert de finală din Cupa României le-a adus față în față pe CFR Cluj și Pandurii Tg. Jiu, o grupare care le-a cam fost naș clujenilor, în ultimele partide directe. După ce a fost la un pas să le fure titlul clujenilor, în sezonul trecut, cu acel 2-1 din Gruia, Pandurii a câștigat cu același scor și meciul din tur, din acest sezon. Partida de pe Ștefan cel Mare a adus însă un alt scenariu, iar CFR-ul și-a luat revanșa, chiar dacă într-o altă competiție.
Prima repriză a fost una anostă, în care singurul moment mai interesant a avut loc în minutul 18, când Mara îl găsește cu o pasă excelentă pe Y.Kone, peste defensiva gorjeană, vârful CFR-ului încearcă un lob, însă este blocat de portarul Stanca, ieșit foarte bine din poartă. Impresia generală a primei reprize este salvată de ultimele cinci minute, când se decide, de altfel, soarta calificării. Mai întâi, Alex Pițurcă face un henț stupid în propriu careu, iar R. Dumitru dictează penalty pentru CFR. Peralta execută fără emoții și duce campioana în avantaj, apoi, peste doar un minut, Pandurii sunt aproape de egalare. După o lovitură liberă, Martonovic reia cu capul, din centrul careului, dar balonul întâlnește bara.
CFR, prima echipă calificată în semifinalele Cupei!