Cu o lună înainte de startul returului Ligii I, ProSport vă prezintă o analiză a primelor opt clasate, aspirante, cel puțin la nivel declarativ, la titlu, din punctul de vedere al experienței jucătorilor. Dacă ardelenii de la CFR au șapte titulari cu peste 100 de meciuri în Liga I, liderul Oțelul are numai doi.
Chiar dacă se află pe locul 8 în Liga I, la 12 puncte de Oțelul Galați, clubul lui Arpad Paszkany speră în continuare că își va păstra titlul cucerit în vara lui 2010. „Putem scoate punctaj maxim în primele șase runde din retur. Dacă jucăm la măcar 80% din potențial, cred că vom lua titlul cu o etapă înainte de finalul sezonului", a fost mesajul transmis de mai multe ori de Paszkany către fani și jucători.
De ce e finanțatorul campioanei atât de încrezător? În primul rând, clujenii se bazează pe faptul că lotul gălățenilor nu este unul experimentat și se așteaptă ca elevii lui Munteanu să clacheze din cauza presiunii. Cifrele arată cel mai bine acest lucru. Într-un top al echipelor de start ale candidatelor la titlu, Oțelul este abia pe locul 5, cei 11 titulari adunând puțin peste 1.000 de meciuri în Liga I.
CFR pune accent pe experiență!** Vezi atuurile primelor 8 clasate din Liga I