Derby-ul dintre CFR și Steaua și-a păstrat culoarea de altădată. Parțial, și doar în tribune. 16.000 de fani au fost prezenți în Gruia, pentru a trage cortina celui mai plictisitor spectacol „feroviar" din ultimii cinci ani. Peluza oaspeților, altădată neîncăpătoare, ieri a fost pustie. Steliștii ardeleni s-au dispersat prin tribune. Mai au puterea să viseze.