Jocul campioanei scârțâie puternic. Clujenii par doar o umbră a echipei care defila în debutul campionatului trecut și au bifat aseară al doilea insucces consecutiv. La Cluj s-au întâlnit două echipe cu psihologii diferite despre performanța în fotbal. Patronul oltenilor declara că vrea să urmeze exemplul Arsenal și să-și lege speranțele de junii craioveni, într-un campionat dominat mai mult ca niciodată de stranieri. De cealaltă parte, CFR rămâne fidelă unui trend adus pe piața românească chiar de oficialii clujeni și în care românii sunt minoritari.