Vă mai aduceți aminte? După episodul "cocaina", Mutu revenea în Italia pentru a arăta că mai știe fotbal. Juventus a fost echipa care i-a întins o mână de ajutor "Briliantului" și l-a readus în atenția fotbalului european. După 7 luni de suspendare, Mutu revenea încet, dar sigur la nivelul care îl promovase la Inter, după un sezon fabulos avut în Ștefan cel Mare. În pregătirea noului sezon, torinezii au programat, la Pescara, un amical cu AS Roma, echipă la care evolua alt lider al actualei generații a tricolorilor, Cristi Chivu.
Căpitanul naționalei era om de bază al romanilor și a început partida ca titular. Del Piero a reușit să deschidă scorul pentru torinezi în minutul 20 după un șut frumos din interiorul careului. A venit rândul lui Cristi Chivu să se remarce. Fundașul romanilor de atunci a reluat, cu capul, o lovitură liberă executată excelent de căpitanul gialorossilor, Francesco Totti.