Etapa a 5-a din Serie A i-a pus față în față pe Lobonț și Chivu, în derby-ul etapei dintre Roma și Inter. Roma s-a impus cu 1-0 prin golul lui Vucinic.
Meciul a fost unul aparte pe Chivu. Românul a jucat între 2003 și 2007 la Roma, iar fanii "giallorossi" nu au uitat și l-au înjurat permanent. Chivu a fost foarte nervos pe toată durată partidei, momentul culminant fiind chiar înainte de pauză. Atunci, camerele televiziunii Sky au surprins un dialog incredibil între Chivu și Benitez. "Dacă nu aleargă și ei, eu plec! Ies de pe teren", a urlat Chivu către antrenorul său. Antrenorul a refuzat să comenteze evenimentul.
Ioan Sdrobis, fostul antrenor al lui Cristi Chivu, crede că acesta nu ar fi avut ieșirea dacă pe banca lui Inter se găsea Mourinho.
"Ca mai toți jucătorii noștri plecați de mult afară, și Chivu s-a schimbat mult față de copilul sfios pe care-l cunoșteam eu. A avut și destule probleme de sănătate, dar și presiunea uriașă de a juca într-o echipă mare ca Inter și-a pus amprenta. El însă nu are un psihic puternic, pentru că marii jucători rămân surzi la invectivele tribunei și își văd de joc. Se pierde în fața presiunii și numai așa îmi explic o astfel de ieșire, să te duci la antrenor și să îl ameninți că ieși de pe teren. Cu Mourinho n-ar fi făcut așa ceva. În cariera mea nu am avut un astfel de caz, dar nu degeaba mie mi se spune «Părintele », pentru că am încercat mereu să fiu și antrenor, și pedagog sau chiar tată pentru fotbaliști", a declarat Sdrobiș pentru