Afirmația „n-am pierdut titlul acum, s-a greșit tot sezonul", făcută de Chipciu la finalul partidei Astra - Steaua 2-0, de sâmbătă, comprimă în doar câteva cuvinte esența campionatului 2015-2016. Cifrele arată că Astra a fost categoric, în această ediție, cea mai puternică echipă din Liga 1. Giurgiuvenii pregătiți de Marius Șumudică și-au surclasat adversarii și, indiferent din ce unghi am privi lucrurile, statistica îi indică drept singurii îndreptățiți să câștige titlul.
Cifrele arată că Astra merită titlul. Giurgiuvenii domină Steaua la rezultate directe, număr de puncte, număr de victorii, golaveraj. Avantajul s-a păstrat și după ce Astra a pierdut doi titulari, iar Steaua a adus șase