Împrumutat în primăvară la Galați, Ciprian Deac și-a regăsit pofta de joc sub comanda lui Petre Grigoraș. A revenit la CFR, unde însă nu are un tricou de titular, garantat așa cum se întâmplă la Oțelul.
Ciprian, jucați la Galați. Cu ce gânduri te întorci acolo după câteva luni?
Mă bucur că o să-mi revăd echipa la care am jucat. La Oțelul pot să zic că am reintrat cu adevărat în circuit și cred că am făcut treabă bună la Galați.
Îi veți lua de sus după rezultatul cu Chelsea?
Sigur, e o diferență mare, însă noi ne vom respecta adversarul. Avem un obiectiv de îndeplinit și trebuie să ne întoarcem cu trei puncte acasă. Cu siguranță, nu-i vom trata de sus pe gălățeni.
Ciprian Deac: „Grigoraș m-a ajutat mult în carieră”