După mult, foarte mult timp, titlul se decide undeva departe de tumultul Bucureștiului și mulți spun că va rămâne acolo.
Clujul, capitala fotbalului românesc este laitmotivul finalului de campionat. Pentru o zi sau pentru un an? Un secol de existență a CFR-ului comasat într-o singură săptămână. Cea mai importantă. 180 de minute împărțite la doi: campionatul și Cupa.
Feleacul privește nedumerit valul de interes prăbușit asupra orașului pe care îl domină, iar două dintre cartiere sunt înainte de orice altceva poli ai clasamentului. Gruia e sus de tot, „Centrul" e la margine, prăbușit în liga secundă și încearcă să se răzbune dând o lovitură decisivă rivalei de moarte.