Mai 2008 - Februarie 2009. Aproape un an. Aceasta este perioada în care Dani Coman nu a mai intrat pe teren la un meci oficial. A revenit sâmbătă seara la Urziceni și a reușit să părăsească terenul neînvins. La fel de sigur, la fel de natural. A avut o intervenție foarte grea, rezolvată în doi timpi. A ieșit de câteva ori fără emoții pe centrări. Aceleași gesturi ale lui. Mingea luată și ținută cu o singură palmă, preluări de atacant când copiii de pe margine îi trimiteau balonul. O metodă elegantă de a mai trage de timp, o modalitate de a le insufla încredere colegilor. Joc bun cu piciorul, curaj și un surâs parcă studiat atunci când camerele insistau pe el. „Emoții? Mult spus. Mai degrabă un fior...Îmi era dor de mirosul ierbii, de plonjoane, de un duel unu la unu. Îmi era dor de fotbal!", a spus Dani. „Poate credeți că vorbesc așa pentru presă, dar aș fi preferat să iau eu și trei goluri - hai două (râde), dar să batem și să fi adus trei puncte", completează portarul brașovean. Duelul cu Stelea: „E un portar senzațional. Acum l-am văzut și la antrenamente. E impresionant. Nu o zic doar de complezență...".