Pițurcă schimbă echipa și va miza pe o formulă mai ofensivă, cu Nicolae Dică titular, în vreme ce Mirel Rădoi va lua loc pe banca de rezerve. Celelalte două schimbări sunt Florentin Petre în locul lui Nicoliță și Paul Codrea în locul lui Cociș. Piți a început antrenamentul de ieri cu Rădoi și Bănel titulari, dar după 20 de minute a trecut la echipa pe care o va alinia azi: Lobonț - Contra, Tamaș, Goian, Raț - Codrea, Chivu - Fl. Petre, Dică, Mutu - Daniel Niculae. Intențiile tehnicianului naționalei sunt să reușească un gol cât mai repede, după care probabil va închide jocul! De aceea, Pițurcă vrea să îi aibă pregătiți și pe Rădoi și Nicoliță, doi fotbaliști care au capacitatea de a bloca și mai bine mijlocul terenului. În condițiile în care România va conduce, e de așteptat ca cei doi steliști să intre în locul lui Florentin Petre și al lui Dică, tricolorii urmând a reveni la formația din meciul cu Franța, minus Cociș, care va fi înlocuit cu Paul Codrea.
Comentează aici 11-le probabil pentru meciul cu Italia!