Cei 23 de jucători din lotul Spaniei de la Cupa Mondială formează o veritabilă „Armada". Adunate, trofeele cucerite de iberici sunt în număr de 149!
Numărul impresionant de trofee (o medie de 6,47 pe cap de jucător) este dat de titlurile, cupele și supercupele câștigate cu echipele de club, la care se adaugă performanțele obținute cu reprezentativele naționale.
Campionii absoluți din acest punct de vedere sunt Andres Iniesta și Xavi Hernandez, amândoi jucători la FC Barcelona și amândoi cu câte 15 trofee cucerite de-a lungul carierei. Iniesta și Xavi „au bifat" de două ori Liga Campionilor cu Barça (în 2006 și în 2009), ambii câștigând și Campionatul European cu naționala Spaniei, în 2008. În tot lotul de 23 există un singur „orfan", Llorente, de la Athletic Bilbao, care nu a câștigat până acum nicio competiție! Selecționerul Vicente del Bosque stă și el foarte bine, cu 16 trofee: nouă ca jucător și șapte ca antrenor (inclusiv două Ligi ale Campionilor, în 2000 și 2002), toate cu Real Madrid.
600.000 DE EURO PENTRU TITLUL MONDIAL