Steaua și Poli Timișoara au remizat, scor 3-3, după ce roș-albaștrii au condus la pauză! Finalul a fost de-a dreptul nebun, fiind acordate și două penalty-uri, ambele transformate.
Steaua a început meciul împotriva Timișoarei cu ocaziile de care ar fi avut nevoie în Giulești pentru a transforma o mare umilință într-un derby. Le-a reportat pentru duminica asta parcă nerăbdători să facă uitată amnezia din Giulești. Kapetanos de două ori singur cu Taborda și Golanski cu o bară plecată din prea mult egoism au semnat momentele primei jumătăți de oră.
Golanski a dat o bară și un gol
Și tot polonezul a deschis scorul dintr-o fază asemănătoare. Dacă prima oară ar fi trebuit să paseze în loc să tragă, acum a ales aceeași rezolvare. Iar de data asta a făcut bine, pentru că pe Taborda nu l-a mai salvat stâlpul din stânga, iar Steaua conducea cu 1-0. Total meritat, mai ales dacă analizăm evoluția Timișoarei de până atunci. Una palidă, de echipă mică venită în Ghencea la contraatac. Și ce a produs? O singură acțiune demnă de reluările TV. Goga a scăpat spre poarta lui Zapada, dar columbianul a risipit emoția cu echivalentul unui corner. De ajuns pentru o repriză în care doar Steaua merită menționată.
Contra a marcat de două ori
De la cabine, Timișoara se întoarce tot la așteptare, dar cu un om în plus. Pleșan, care lansează perfect un adversar cu o pasă în sens invers, de acolo mai departe pe firul logic la Cociș, o scăriță servită perfect și este egal. Iar Stoichiță reface egalitate